Evoluăm de ne rupem! Suntem mai deștepți! Suntem atât de deștepți încât dăm mită mai mare ca amenda, plătim bani ca să nu stăm în rând... rând care intenționat se menține pentru ca deștepții să creadă că mare treabă se rezolvă acolo și se toarnă miere din butoi; și mai e ceva: ne simțim foarte importanți dacă trecem și ceilalți așteaptă; e un semn distinctiv chipurile a apartenenței la o clasă socială superioară... suntem atât de deștepți încât dăm mită pentru ca un funcționar public doar să-și îndeplinească obligațiile de serviciu. Este mai la modă să te audă ceilalți vorbind la telefon ceva de genul: “Hai că amuș rezolvăm. Amuș îi vâr 50 de evro!” decât să citești un act normativ și să știi ce ești în drept să ceri și de la cine.
Deșteptăciunea nu mai incape, se revarsă, se prelinge, curg râuri, râuri... ea se manifestă la toate nivelurile și în toate formele. Fiecare vrea să afișeze cât mai multă... păcat doar că numai cu afișatul rămânem. Pentru că deștepții noștri încep a demonstra “Teoria focul stins” privită din diverse perspective, încep a descoperi apa caldă și a elabora “algoritmul uitatului în oglindă”. Mă refer la pseudodescoperiri absolut inutile pentru care primesc grade științifice și mai au tupeul de a se numi “oameni de știință”, pe cănd lucrările lor stau și adună praful în bibliotecile unde au fost donate. Au deștepții ăștia și o scuză pentru faptul că nu prea răstoarnă munți descoperirile lor: “Acum e greu de descoperit ceva. Totul e știut deja.” Evident că e știut. Că doar nu poți să descoperi ceva ce toți știau deja. Ideea e că întotdeauna există loc pentru descoperiri și invenții. Pe vremea lui Einstein existau cu siguranță “savanți” care găseau scuze. El însă nu a pierdut timpul încercând să găsească motive și l-a folosit ca să revoluționeze fizica ca știință. Astfel de oameni nu sunt agreați de către deștepți. Să încerce un tânăr fără “neamuri la Ierusalem” să realizeze ceva într-adevăr valoros. Îl vor privi cu răutate toți deștepții și vor bolborosi printre fălcile grase ca de porc și dinții de aur că “Nu-i bună lucrarea măi baiete. Ai scris niște prostii.” Așa a fost și așa va fi mereu. “Te-or întrece nătărăii chiar de-ai fi cu stea în frunte” [M. Eminescu] pentru că ei sunt majoritari. Vor crea o comisie pe care trebuie să o hrănești și să o adapi, să-i ghiftuiești ca pe niște curcani în ajun de Crăciun după care te vor purta prin o lungă procedură, iar atunci când vei obține ce voiai inițial, foarte probabil deja să nu mai ai nevoie. În țara noastră, Republic ooof, of, of Moldova, comisiile au un rol important. Se zice că ele sunt o formă foarte eficientă de a soluționa probleme și de a elabora proiecte. În realitate e cam așa: Dacă vrei să compromiți ceva din start, creează o comisie! Mai mult decât atât: „comisie” sună foarte promițător și mai e o metodă bună de a spăla niște fonduri, așa cum s-a întamplat cu fondurile pentru reforma în justiție. S-au format comisiile, s-au alocat milioanele, iar până acum doar câteva proiecte calice s-au elaborat care sperăm că nu vor fi implementate sau că vor fi îmbunătățite, ceea ce este cam puțin probabil. În țara asta, de obicei ceea ce trece prin Parlament sau prin alt organ al statului se alterează, se tâmpește... Așa a fost, de exemplu, proiectul codului civil în 2002, care inițial era unul foarte bun, bazat pe Codul Civil German, recunoscut ca unul din cele mai bune din lume, valabil din 1900, care a fost de atunci până acum îmbunătățit și călit cu experiența unui stat care s-a ridicat de două ori din ruine pentru a deveni una din cele mai prospere economii mondiale. Ce ne mai trebuia nouă? Din ruine în bine. Exact asta! Și codul civil care reglementează cele mai importante relații economice [și nu numai] este ingredientul de bază pentru un asemenea progres. Păcat doar că Ostapciuc [Președintele Parlamentului de atunci] și compania au fost prea deștepți. Cel puțin asta au vrut să demonstreze și au denaturat, au ciuruit un cod bun, un cod pe care ei nici măcar nu au capacitatea să îl înțeleagă. Cum poți să redactezi ceva de care nu ai idee!?
Tare deștepți am devenit. Avem toți profiluri pe Facebook și Одноклассники. Am devenit dependenți de ele. Postăm toată viața noastră personală. O publicăm. Toate prostiile, toate fotografiile compromițătoare, înregistrările tâmpite și lipsite de sens. Totul la pachet! Pe vremuri nici serviciile secrete nu puteau afla atâta informație despre oameni cât ar putea afla astăzi un simplu cetățean. Dacă aș angaja o persoană la serviciu, aș accesa profilul ei de pe vreo rețea de socializare. Asta ar livra multă informație utilă. Cred că oamenii, pe lângă comportamentul lor social, mai au deja și un comportament specific pentru rețelele de socializare. Este foarte lesne să determini care individ se simte singur, care duce lipsă de atenție sau dacă atenția celorlalți este importantă pentru respectivul individ, dacă este sociabil sau retras, pervers, amoral, educat, cult, amabil, politicos, nepoliticos, fidel, infidel, organizat, dezorganizat, iteligent sau dobitoc, fățarnic sau sincer, bădăran sau nobil, etc. Este posibil de creat un portret psihologic detaliat pentru că toată activitatea și sentimentele se publică. Ele sunt accesibile! Poze, comentarii, actualizări, locație și multe altele. Legea ar dori să protejeze valori cum ar fi intimitatea și viața personală, dar acest lucru este imposibil dacă noi înșine călcăm aceste drepturi în picioare. Imaginați-vă că aveți o ofertă bună din partea unui angajator. Puteți afirma cu certitudine că oferta ar rămâne valabilă și după o “excursie” prin “lumea miraculoasă a profilului Dvs.”? Informația uneori costă mult. Poți plăti un preț ca să o obții, dar e mult mai dificil să o faci să dispară. Practic imposibil. Există unele profesii pentru care legea cere ca reputația candidatului să fie ireproșabilă. Sunteți siguri că profilurile Dvs. sunt ireproșabile? Sunteți siguri că ceea ce ați șters are statut de informație distrusă care nu mai poate fi accesată? Dar “Termenii și Condițiile” site-ului le-ați citit atunci când ați creat profilul sau doar ați bifat “sunt de acord”? Da’ trebuia de citit. Acolo sunt multe lucruri interesante. Inclusiv depsre informație. Informație care acum pare banală, dar ulterior poate căpăta statut de compromat. Dacă cineva ar concura cu mine pentru un post de judecător, eu aș gasi pe cineva la SIS care ar dezgropa toți viermii din profilul său și reputația lui nu ar mai fi deloc ireproșabilă.
Are puterea acela care manipulează masele până când altcineva inventează ceva genial, care dă peste cap tot echilibrul de forțe. Facebook-ul întrunește în sine elemente din ambele componente ale puterii: este un intrument genial de manipulare și un mecanism foarte eficient de stocare a informației, ceea ce seamănă cu o bombă atomică: când vrei să închizi gura cuiva, doar îi amintești despre faptul că bomba poate exploda...
Nu am nimic împotriva rețelelor de socializare. Ele ne-au cucerit precum spaniolii pe băștinașii Americii de Sud: le-au dat săpun , pieptene, apoi electricitate, combustibil... lucruri fără de care ei au trăit mii de ani, dar de care nu se puteau lipsi odată ce le-au încercat. Nu cred că sunt în drept să dau sentințe sau să trag concluzii care s-ar pretinde în stare să răstoarne stereotipuri. Eu doar încerc să analizez un fenomen din alt punct de vedere decât cel standard... “Standard” – sună atât de obscur acest cuvânt. Sună a limitare, a șablon de gândire, a idee impusă, a creiere etichetate... Cine le inventează?... elaborează. Acei care vor ca noi să fim standard ca în caz că “deviem” să le fie mai ușor să ne repare; ca la Service Center: “Ăsta e Mercedes clasa E, motor diesel, anul fabricației 2001...” Cu cât populația e mai omogena, mai puțin diversificată, cu atât mai ușor să o manipulezi. De aceea se și creaza sistemul, scopul de bază fiind obținerea a cât mai mulți oameni Ctrl+Paste... Pentru a începe cu succes analiza unui fenomen din alt punct de vedere decât cel standard, eu pornesc de la o regulă pe cât de simplă, pe atât de veridică [tot ce e genial e simplu]: Dacă cineva câștigă, numaidecât există cineva care pierde și viceversa. Nu există vești bune și vești rele. Orice veste rea este bună pentru altcineva; și invers. Din afacerea cu rețelele de socializare câștigă Zuckerberg și compania... Mă întreb acum: “Cine pierde?”
