Originea originalității închiriate

Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii.

(M. Eminescu)

Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

(M. Eminescu)

Capacitatea de înțelegere a maselor este foatre limitată, inteligența – foarte slabă, în schimb dorința de a ieși în evidență – enormă. Este foarte puțin probabil ca cineva să poată întocmi o listă exhaustivă a modurilor patetice pe care oamenii le folosesc pentru a se face remarcați. Nu că modalități destoinice ar fi puține, dar este mult mai ușor să imiți persoanele care stau pe copertele revistelor decât pe un om de știință sau pe vreun compozitor genial. A fi inteligent, a avea valori morale înalte nu este la modă, iar dacă un stil de viață nu este la modă, atunci nu face de a îl implementa. Mare noroc mai au cei care conduc de faptul că cei conduși nu gândesc! Nu gândesc din două motive: 1. Pentru că nu au capacitatea de a gândi sau ea se limitează doar la satisfacerea necesităților animalice; 2. Pentru că au fost dezvățați să gândească, sau mai bine zis: nu au fost învățați să gândească. Li s-a propus o alternativă foarte tentantă: turma, ca formă de organizare a societății care îi scutește pe indivizi de cel mai anevoios și neplăcut lucru – gândirea de sine stătătoare.

Să analizăm fenomenul modei vestimentare. De două sau de patru ori pe an, cei mai renumiți modelieri / designeri vestimentari sau alți împestrițați (majoritatea homo- sau bisexuali, deci oameni anormali prin definiție... și prin destinație dacă vreți) se adună la Milano sau Paris (sau altundeva, ceea ce mai puțin contează) pentru a decide asupra ”noilor tendințe în modă”. Cu alte cuvinte: pentru a schimba moda cu scopul ca persoanele susceptibile de un atare gen de manipulare să-și procure alte haine, fiindcă acelea de anul trecut sunt deja ”demodate”. De ce să fie demodate? Pentru că așa a spus Pierre? Dar ”demodat” nu înseamnă numaidecât ”urât” și în consecință, ”la modă” nu inseamnă numaidecât ”frumos”. Până la urmă vestimentația doar contribuie la modelarea aspectului exterior, nu îl determină în mod substanțial, iar aspectul exterior este doar o parte a frumuseții omului. Și de ce să nu avem părere proprie? De ce să nu fim originali?

Subconștientul unui om știe mult mai mult decât partea conștientă. De aici vine și intuiția. O bună parte din deciziile sale, omul le ia în mod intuitiv, spontan, fără ca respectiva decizie să primească avizul conștientului. De exemplu, noi nu ne gândim separat la fiecare pas pe care îl facem atunci când mergem în mod obișnuit pe stradă [a nu se confunda gândirea intuitivă cu intuiția].

La fel e și cu afirmarea: subconștientul multor persoane își informează titularii despre faptul că ei nu au calități intelectual-spirituale pentru a se afirma, deci trebuie să recurga la alte metode, cum ar fi vestimentație extravagantă, comportament ”glamour”(încercări penibile care nu au nimic în comun cu adevărata esență a curentului), bani (de menționat că de obicei e vorba de banii lu' tata) și altele.

Tare la modă e acum dragostea. De la '90 încoace (până atunci era ”В союзе секса нет!”... соответственно любви тоже) s-a dat frâu liber acestui minunat sentiment, acestei apropieri misterioase dintre sufletele oamenilor, acestei legături spirituale indisolubile a doi oameni de sex opus (actualele tendințe degradante mă forțează să fac această specificare). Definițiile nu se referă la dragostea în virtutea legăturilor de rudenie și definiții pot fi multe, dar ele toate fac cel puțin abstracție de ceva spiritual. De când cu dezmembrabea ”ninunii sovietice”, oamenii au aflat că totuși actul sexual a rămas unicul mijoc de reproducere. Ceea ce insinuez eu, este un fenomen destul de curios: de când sexualitatea a fost eliberată din lanțurile ”anonismului” sovietic, a ieșit la iveală și dragostea. Pline sunt site-urile de socializare cu ”love” și ”amore”. Dragostea nu era interzisă în URRS (sper că ați interpretat continuarea lozincei sovietice de mai sus ca pe o glumă, pentru că așa și este), probabil era mai multă dragoste, sau mai mlte cazuri de dragoste adevărată. Însă ea nu era atât de mult afișată. De ce? Pentru că nu era dezvolatat cultul sexului. Asta nu înseamnă că lumea se ocupa mai puțin cu ”cel mai plăcut gen de sport”, ci faptul că atunci, per ansamblu, societatea era mai educată. Acum toată lumea se ascunde sub masca dragostei. Este ca și când ne-am ascunde după deget, pentru că ”aria de acoperire” a iubirii lor nu nu are o rază mai mare decât lungimea degetului... sau lungimea altei părți a corpului uman. De ce să profanăm acest sentiment? La urma urmei nu este nimic rău într-un act sexual civilizat (...da' acel necivilizat e și mai bun).

Dragostea este un dar pe care nici pe departe toate sufletele sunt gata și sunt în stare să-l primească. Iar partea mai rea este că acele suflete care pot să-l primească, deseori nu-și găsesc perechea potrivită, pentru că ele sunt atât de rare..!

Celor unici întotdeauna le-a fost foarte greu.

Te-or întrece nătărăii, de ai fi cu stea în frunte; (M. Eminescu)

 Darul lor este și crucea pe care trebuie să o ducă cu demnitate.

Presa noastră cea de toate zilele

„Die Presse ist für mich Druckerschwärze auf Papier“

Otto von Bismarck

Este o „datorie“ a oricărui cetățean să critice forțele motrice ale societății, guvernarea fiind, evident, cap de listă în topul preferințelor. Este cea mai simplă și general acceptată opțiune de a da vina pe guvernare, însă merită o înaltă apreciere talentul de a găsi legătura dintre insuccesele vieții personale și faptul că cineva acolo undeva ar fi contrabandist sau mafiot.

Nu știu cât de mult a evoluat societatea noastră din punct de vedere moral de la '90 încoace și nu știu dacă a propășit sau din contra, dar ceva mai ”trendy” a devenit. Înainte cuvintele ”bârfe” și ”critică” se asociau cu niște doamne trecute de 40 ca în bancul cela care descrie două ”babe” care au stat 10 ani în pușcărie și după ce ”le-o dat drumu', o mai stat de vorbă vreo 4 ceasuri la porțile pușcăriei”; ei bine, acum bârfa și critica mi se asociază cu presa. Nu că presa nu ar fi un element indispensabil într-o societate democratică și într-un stat care se pretinde a fi ”de drept!”, da' mai ales statul nostru ”subteran și indiferent” (suveran și independent conform Constituției). Doamne ferește cineva măcar să încerce să diminueze importanța presei sau să arunce vreo piatră în ograda lor. Să ne amintim de domnul Muruianu: foarte puțini erau acei care știau câte cazuri a pierdut RM la CEDO din cauza lui, iar după renumita frază ”câini turbați”, știu chiar și cei care nu au idee ce-i asta CEDO.

Deci presa a preluat una din ocupațiile preferate ale membrilor societății, lăsându-ne nouă doar pe noi înșine... să ne bârfim noi unii pe alții, pe când prada cea mai mare să le revină lor. Oare s-a lenevit populația în așa măsură că le este lene să se autodiscute? NU. Dimpotrivă, foarte mulți  sunt cei care fără asta nu pot trăi. Doar că a devenit mai ”mișto” (ceea ce înseamnă un fel de ”cool” în limba țigănească) ca presa să se ocupe de asta. Ea are o rezonanță mai mare, are redactori și reporteri (mi-ar fi interesant să-l întreb pe domnul Muruianu care din ei îs mai turbați).

Nu, turbați ei precis nu-s. De fapt, nu sunt de acord cu ex-președintele CSJ nici în privința câinilor. Ei sunt niște papagali. Papagali care învață și repetă pe de rost. Ferească sfântul să spună vreun reporter ceva pe nepregătite! Ai senzația că rescrie legislația sau că redescoperă legitățile economiei de piață.

Nu zic nu. Peste tot în lume presa este folosită ca unealtă de manipulare care poate avea scopuri diverse: politică, marketing, carieră, etc. Mai pe scurt cine are bani și necesitate, acela și cumpără presa pe o perioadă de timp. Totuși, asta nu este o circumstanță atenuantă pentru jurnalistica autohtonă. Cum explicați faptul că Republica Moldova, ca stat suveran și independent, recunoscut pe arena internațională, parte a multor tratate și acorduri, etc., nu poate găsi prezentatori pentru preselecția națională a Eurovision! De ce? Pentru că există trei căi spre o carieră de succes în ale reportajului: 1. Neamuri și/sau ”sveaziuri”. 2. ”Rubla/ Nalicika”. 3. Patul sau alte circumstanțe prielnice actului sexual. Enumerarea este exhaustivă și excepții pot fi doar în cazul când două sau toate metodele de mai sus sunt folosite cumulativ ca mijloc de ”propulsare”.

Este de neconceput ca reporterii să-și facă imagine în rubrici gen ”Dezgolita frumos” ale unor reviste triviale în care ”locurile” pe pagini sunt comercializate ca la piață, numai că nu au nici patent, nici licență pentru un asemenea gen de activitate. ”Las' că s-a învăța șî a grăi, principalu' s-o vadă lumea, s-o știe!”.

”Cancelarul de fier”, așa cum a fost supranumit Otto von Bismarck (citat mai sus), a descris presa ca fiind nimic mai mult decât cerneală de tipar pe hârtie. El, ca și mine, nu s-a referit la toată presa, dar a menționat că în rezultatul ”lătratului la comandă”, presa nu costă mai mult decât hârtia pe care a fost scrisă. Ba mai puțin, pentru că respectiva hârtie nu este bună nici măcar pentru a fi utilizată în scopuri casnice și sanitaro-igienice, iar ”poveștile” înșirate acolo nici de adormit copii nu-s bune, așa cum ele nu au nici fir narativ și nici morală. Da' multe din ele sunt chiar amorale.

Fenomenologia frumosului

Vreme trece, vreme vine

Toate-s vechi și nouă toate;

(M. Eminescu)

Nu cred că există prea multe lucruri, fenomene care nu sunt expuse pieirii sau schimbării, care reușesc să-și păstreze utlilitatea și actualitatea convervându-și esența, care nu au nevoie să se adapteze noilor realități, nu au termen de valabilitate, nici termen de prescripție.

Omenirea de multe ori ”s-a răzgândit”... și-a schimbat părerile despre condițiile care ar trebui să le întrunească diverse exteriorizări artistice pentru a le putea fi acordat calificativul ”Frumos!”; mai ales că opiniile de cele mai multe ori au fost împărțite. ”Gusturile nu se discută”, „Über den Geschmack lässt sich streiten“, ”А вкусах не спорят”... în limbile tuturor națiunilor s-au cristalizat asemenea afirmații.”Totul este relativ”, la fel ca și frumusețea. Nu vreau să contrazic teoria relativității sau să sparg stereotipuri (nu astăzi)... Da, toate tipurile de frumusețe sunt relative, efemere, au nevoie de permanente metamorfoze pentru a supraviețui; unele chiar de patru ori de an, cum ar fi moda, de exemplu, dar există un tip de frumusețe care nu este expus riscurilor descrise mai sus: frumusețea feminină. Evident, pe marginea acestei afirmații s-ar isca un șir de controverse, însa țin să menționez că acest gen de frumusețe nu se apreciază doar pe baza unor criterii de formă, ci și de fond. Anume partea lăuntrică nu este supusă ”uzurii”, nu-și pierde din valoare odată cu trecerea inevitabilă a timpului. Dimpotrivă, este partea care evoluează, care ne face să fim subiectivi în raport cu celelalte frumuseți și să credem că ”frumusețea mea e cea mai frumoasă”... de fapt așa și este... așa a fost și așa va fi mereu... și acest fenomen nu cade sub incidența relativității sau a diferenței de gusturi, ci este cauzat de unicalitatea frumuseților. Femeia a fost mereu asociată cu frumusețea și ea nu are nevoie să se schimbe ca să corespundă realităților, ea nu formează obiectul teoriei relativității; iar pe de altă parte este cel mai unical și mai individualizat gen al frumosului.

Vor fi mulți cei care ar asocia femeia cu suferința și ar fi foarte aprinse discuțiile și contradictorii afirmațiile despre geneza, cauza și latura subiectivă a suferinței, dar este cert un lucru: nimeni și nimic nu poate fi un medicament mai bun anti-suferință. Nu știu cum sunt alții, dar eu atunci când aud cuvintele ”mângâiere” sau ”alinare”, îmi imaginez mâinile unei femei, or ”în spatele oricărui bărbat puternic se află o femeie puternică” (poate mai puternică).

Nu știu care este coeficientul sau randamentul convertirii gândurilor mele în cuvinte și cât de înțeleaptă și dibace a fost aranjarea lor, astfel încât ele să poată deveni relevante, așa că am decis să o spun ceva mai direct (cu toate că nu e prea în stilul meu): Sunteți frumoase, sunteți catalizatorul progresului nostru și al omenirii în ansamblu, iar frumusețea inseamnă nu numai trup, ci și suflet... așa a fost și așa va fi mereu.